Matematică Digitală
Unitatea 6: Să citim "matematicește"!
Te consideri un prieten al naturii?

Atunci ar trebui să o cunoști mai bine! Îti voi face cunoștință cu câțiva prieteni ai mei. Primul este domnul Arici.

Ariciul! Cine nu cunoaşte simpaticul ghem viu de ţepi care iese agale la plimbare seara? Un personaj desprins din poveşti, aricul este însă o vieţuitoare uluitor de bine adaptată la mediul de viaţă şi foarte utilă. Are câteva ciudăţenii: când doarme, respiră de 6-8 ori pe minut, iar când este treaz, respiră de 40- 50 ori pe minut. Atunci când afară sunt geruri mari, respiraţia sa se poate opri pentru perioade scurte, de 5-10 minute, în timp ce bătăile inimii se modifică foarte mult, scăzând de la 240-250 la doar 20-24 de bătăi pe minut. Este un animal nocturn, cu trei perioade de activitate distincte într-o noapte: una între orele 18-20, a doua după miezul nopţii, între orele 1-2, iar ultima către dimineaţă, între orele 4-6. Aricii au în medie între 5000-6000 ţepi. Mănâncă insecte, viermi, ouă, uneori fructe şi mai rar reptile mici: şopârle, broaşte sau şerpi sau chiar şoareci. Păstrează liniştea, el fiind un animal sperios, dar în timpul mesei mestecă zgomotos, grohăie, zgârie şi foşneşte. Puii săi scot şi ei un sunet asemănător fluieratului când se pierd de mama arici. Este un animal în pericol de dispariţie pentru că este sensibil la poluare, la schimbările de mediu produse de activităţile umane şi pentru că este sensibil la multe boli.